Ambasadorii Juniori reprezintă o echipă dinamică și dedicată de elevi, care sunt pasionați de politici europene, drepturile omului și dezbateri publice. Acești tineri talentați sunt aleși pentru a reprezenta Colegiul Național Tudor Vladimirescu în cadrul evenimentelor și proiectelor desfășurate de Parlamentul European pentru a promova implicarea tinerilor în procesele decizionale europene.
Ambasadorii Juniori majori ai P.E. de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” au desfășurat mai multe activități alături de reprezentanții Fundației Județene pentru Tineret Gorj, coordonată de Fundația Națională pentru Tineret. În cadrul workshopurilor „Cetățenia europeană, rolul tinerilor în UE”, aceștia i-au implicat pe colegii lor din clasele a XII-a discutând despre beneficiile UE pentru tineri, despre UE în viața de zi cu zi, despre importanța asumării responsabilității prin participarea la vot, dar și despre ce pot face tinerii pentru a ajuta UE. S-a vorbit despre implicarea în proiecte europene care presupun schimburi de experiență între tinerii din statele membre ale Uniunii Europene, despre libertatea de circulație, despre oportunități pe piața muncii din Europa. Mesajele elevilor au demonstrat interesul acestora pentru cetățenie europeană activă și dorința de a contribui la respectarea și promovarea valorilor europene. Toate aceste subiecte au avut ca punct de plecare tema centrală a dezbaterilor din acest an: alegerile europarlamentare din iunie 2024.